Firma de contabilitate

O alegere deloc potrivită cu firea uţrei femei.
Apoi vine la noi cu povestca furtului... cu-tia fortată care nu avea nici un rost, după cuin ţi-am spus chiar atunci.
Şi care a fost rezultatul ? Domnul Baker a plătit o grămadă de bani pentru nişte lu-cruri furate. Miniaturile îi vor fi return domnişoarei Penn care le va vinde şi va cîştiga o mie de lire în loc de cinci sutc. Am făcut cîteva cercetâri discrete şi am aflat ciă afacerile nu-i merg prea binc... destul de în-doielnice. Şi mi-am zis : mătuşa şi nepoata sînt amîndouă implicate în această afacere.
—    Atunci nu 1-ai suspectat nici o clipă pc Norton ?
—    Mon ami ! Cu mustata aceea ? Un delincvent este ori perfect ras ori îşi lasâ o mustaţă ca lumea, ca să poată fi eliminată oricînd. Dar ce ocazie pentru isteala mademoiselle Penn... o femeie în vîrstă cu pielea alb-rozalie, cum ne-a apărut nouă ! Dar dacă s> dreaptă, dacă poartă nişte cizme mari, i.>i
schimbă culoarea feţei cu cîteva pete foarte puţin pronunţate şi... ca ultim efect car le încoroneze pe toate celelalte... adaugă citeva fire de par deasupra buzei... Ei. atunci ? .,0 femeie bărbătoasă", spune domnul   Wood şi ,,un bărbat în travesti'' spunem noi doi în acelaşi timp.
—    Chiar ea s-a dus ieri la Charlock Bay ?
—    Poţi fi sigur de asta. După cum îţi amin-teşti că mi-ai spus chiar tu, trenul a plecat de aici la unsprezece şi a ajuns la Charlock Bay la ora două. Trenul de întoarcere se de-plasează mai rapid — cel cu care am venit noi. Părăseşte Charlock Bay la patru şi cinci şi ajunge aici la şase şi cincisprezece. Bine-înţeles că miniaturile nu s-au aflat niciodată în casetă. Aceasta a fost fortată în mod artis-tic încă înainte de a fi împachetată. Made-moiselle Mary trebuia firma de contabilitate doar să găsească nişte fraieri care să cadă în plasa farmecelor ei şi să se erijeze în apărători. Numai că unul din-tre fraieri nu era fraier, ci... Hercule Poirot.
Nu mi-a prea plăcut ce se subînţelegea din afirmaţia lui, aşa că am adăugat repede :
—    Deci cînd spuneai că ajuti o persoană străină mă amăgeai cu bună ştiinţă.
—    Eu nu te amăgesc niciodată, Hastings. Te las doar să te auto-amăgeşti. Mă refeream la domnul Baker Wood, o persoană străină de tărîmurile acestea.
Fata i se întunecă :
—    Ah, cînd mă gîndesc la suprapreţul pe care am fost obligat să-1 plătesc în   mod

Migrene puternice

Acelaşi timp surpriza şi plăcerea de a ne revedea.

—  Vă rog, poftiţi înăuntru s-o vedeţi pe mătuşa mea, ne spuse.

Ne conduse într-o cameră din spate. O fe-meie în vîrstă ne ieşi în întîmpinare ; avea părul alb şi semăna ea însăşi cu o miniatură, cu pielea ei alb-rozalie şi ochii albaştri. în jurul umerilor destul de aduşi de bătrîneţe purta un şal dintr-o dantelă veche de o va-loare inestimabilă.

—  Să fie chiar marele Poirot în persoană ? întrebă pe un ton scăzut, dar încîntător. Mary mi-a povestit totul. Nu mi-a venit să cred. Şi chiar sînteţi dispus să ne ajutaţi ? Ce ne povăţuiţi să facem ?

Poirot o privi o clipă, apoi se înclina.

—  Mademoiselle Penn... efectul este încîntător. Dar cred că ar trebui totuşi să vă lăsaţi să crească mustaţa.

Domnişoara Penn tresări şi se dădu înapoi.

—     Ieri nu aţi deschis magazinul, nu-i aşa ?

—     Dimineată am fost aici. Mai tîrziu m-a apucat o migrenă şi m-am dus direct acasă.

—     Nu acasă, mademoiselle. Ca să vă însă-nătoşiti, v-ati gîndit să schimbaţi putin aerul, nu-i aşa ? Se pare că aerul din Charlock Bay e foarţe întăritor.

Mă luă de brat şi mă conduse spre uşă. Acolo se opri şi vorbi peste umăr.

—   Sper că vă dati seama, ştiu tot. Această mică... farsă... trebuie să înceteze.

în tonul lui se simţea o amenintare. Cu fata albă ca varul, domnişoara Penn încuviintă fără să scoată o vorbă. Poirot se întoarse spre fată :

—   Mademoiselle, spuse el gratios, sînteti tînără şi fermecătoare. Dar participarea dumneavoastră la o asemenea afacere neînsemnată vă va face ca tinereţea şi farmecul să dispară în dosul gratiilor... şi eu, Hercule Poirot, vă declar că ar fi mare păcat !

Apoi ieşi în stradă. L-am urmat complet dezorientat.

—   De la bun început, mon ami, m-a interesat. Cînd tînărul şi-a cumpărat un bilet doar pentru Monkhampton am văzut-o pe fată cum şi-a aţintit privirea asupra lui. Adică de ce ? Doar nu era tipul care să atragă atenţia unei femei prin simpla lui prezenţă fizică.
Cind am pornit cu autocarul, am avut sentimentul că ceva se va întîmpla. Cine 1-a văzut pe tînăr umblînd la bagaje ? Mademoiselle, nimeni altcineva decît mademoiselle, şi aminteşte-ti că ea şi-a ales acel loc... cu fata spre

Sunday Mutters.

Compulsion ::
Spiritual ::
Spray ::
Compatibility ::
Pursuit ::
Fake ::
Mobile ::
Ceremony ::
Ribbons ::
Mozart ::


***PLEASE MUTTER IN THE COMMENTS BEFORE READING MINE!!***









Compulsion :: obsession
Spiritual :: crisis
Spray :: paint
Compatibility :: test
Pursuit :: of happiness
Fake :: fur
Mobile :: phone
Ceremony :: stand on
Ribbons :: hair
Mozart :: composer

Eye candy.

Now that sugary treats and fatty snacks are being banished everywhere from Playland Amusement Park's vending machines to the local school cafeteria, candy - the unhealthy confection that has become public enemy No. 1 in the fight against childhood obesity - has taken up residence in a safe enough place: the halls of museums where visitors can look but not partake.

"I WANT Candy: The Sweet Stuff in American Art," a new exhibit at the Hudson River Museum in Yonkers, puts the forbidden confections front and center with oil paintings, watercolors and sculptures of candies, cakes and doughnuts. The exhibit runs through Sept. 2 and features, appropriately enough, a contemporary Marie Antoinette of "Let them eat cake" fame in a delicious oil painting by Will Cotton called "Candy Curls." [Source link.]