Traducator araba

Eu nu înţeleg, a spus Jane Helier. — Eu   înţeleg,   a zis   Miss   Marple.   Cînd •   doamna Trent a observat că-i lipsea o jumă-tate de coroană din poşetă, cea suspectată a fost femeiade serviciu. doamna Arthur. So-ţii Trent erau convinşi că ea a fost, dar fiind oameni curnsecade şi ştiind   că are  o familie mare şi că soţul ei era beţiv, n-au făcut mare scandal din asta. Dar s-au purtat altfel cu ea de atunci, n-au mai lăsat-o   singură   în casă cînd erau traduceri araba plecaţi, ceea ce o făcea să fie foarte nedumerită ; şi alţii au început să aibă o re-zervă faţă de ea. Şi deodată au descoperit că vinovată era guvernanta, doamna Trent o vă-zuse în oglindă prin uşa întredeschisa. Noro-cul, mai bine zis providenta. Iată ce vrea Sir Henry să spunâ, Multi cred că   cel mai   con-damnabil lucru e să fure cineva bani, asta se vede şi în povestirile cu# detectivi ! Dar pen-tru doamna Arthur adevărul .era o problemă de viaţă şi de moarte, traduceri autorizate araba ea nu era vinovată cu nimic. Asta voiaţi să spuneti, Sir Henry, nu-i aşa ?
A— Miss Marple. aţi ghicit exact ceea ce vo-iam să spun. Menajera despre care vorbiti a avut noroc, nevinovăţia ei a ieşit la iveală. Dar multi oameni trăiesc toată viaţa sub apă-

sarea unei suspiciuni care   in realitate nu se bazează pe nimic.
—    Vă gîndiţi la o anumită întîmplare ?, Sir Henry, a întrebat doamna Bantry insinu-ant.
—    La drept vorbind, mă gîndesc la un caz foarte ciudat. E un caz în care presupun că s-a comis o crimă, dar n-am nici 'o şansă să o dovedesc vreodată.
—    Bănuiesc că e vorba de otrăvire, a şop-tit Jane, ceva care e foarte greu de descope-rit.
Dr. Lloyd se foia pe scaun. Sir Henry a dat din cap :
—    Nu, scumpă doamnă, nu e vorba de să-geata otrăvită traducator araba a indienilor din America de Sud. Aş fi dorit să fie aşa ceva. E mult mai prozaic şi nu-i nici o speranţă să descoperim făptaşul. Un bătrîn a căzut 'din capul scări-lor şi şi-a frînt gîtul ; unul din acele regre-tabile accidente care se întîmplă zilnic.
—    Dar ce s-a întîmplat în realitate ?
—    Cine poate şti ? Sir Henry a ridicat din umeri. Să-1 fi împins cineva ? O sfoară în-tinsă chiar în capul scărilor şi luată apoi cu mare grijă ? Nu vom traduceri araba romana putea şti niciodată.
—    Dumneavoastră nu crede^i că a fost un accident ? De ce ?, a întrebat doctorul.

Scoala de soferi

Şi care alcătuiesc doar un mic procentaj faţă de cele petrecute în întreaga lume, a zis dr. Lloyd.
—    Asta cam aşa este. Sutele de crime re-zoîvate şi sutele de făptaşi pedepsiţi rareori sînt trîmbiţate în ziare. Dar nu despre asta vorbeam. Cînd vorbim de c'rime nedescope-rite şi nepedepsite, avem în vedere două lu-cruri total diferite. în prima categorie intră toate crimele despre care Scotland Yardul n-a auzit niciodată şi nimeni nu ştie că s-au întîmplat.
—    Cred că nu sînt prea multe de felul acesta, a zis doamna Bantry.
—    Nu sînt ?
—    Sir Henry, doar nu vreţi să spuneţi că sînt atît de multe ?
—    Cred că trebuie să fie un număr foarte mare de astfel de cazuri, a zis Miss Marple gînditoare.
Bătrîna domnişoară, de modă veche. cu un farmec aparte, cu un aer imperturbabil,a spus acest lucru pe un ton cît se poate de calm.
—    Draga mea Miss Marple, a zis colonelul Bantry.
—    Bineînţeles, a zis aceasta, o bună parte dintre oameni sînt proşti şi se dau în vileag, dar o mare parte nu sînt proşti şi te   cutremuri cînd te scoala de soferi gîndeşti ce pot înfăptui dacă nu au puternice principii morale.
—    Da, a zis Sir Henry, sînt mulţi isteţi. Adeseori, cînd o crimă e descoperită datorită faptului că ai lucrat prost, îţi zici tot timpul : dacă nu mi-ar fi scăpat asta, nimeni n-ar fi ştiut niciodată.
—    Da, e într-adevăr ceva serios, Clithe-ring, a zis colonelul Bantry. Chiar foarte se-rios !
—    Aşa crezi ?
—    Ce vrei să spui ? Sigur că e ceva foarte serios.
—    Spuneţi că rămîn crime nepedepsite, dar oare aşa să fie ? Nepedepsite de lege se poate, dar cauza şi efectul lucrează în afara legii. Credeţi că după faptă urmează răsplată. A spune lucrul acesta e o nerozie, după păre-rea mea, lucrurile nu stau chiar aşa.
—    Se poate, se poate, a zis colonelul Ban-try, dar asta nu schimbă gravitatea proble-mei. A făcut o pauză. "
Sir Henry Clithering a zîmbit.
—    Nouăzeci şi nouă la sută dintre oameni gîndesc, fără îndoială, ca dumneavoastră. Dar dumneavoastră nu ştiţi că cel mai important e să dovedeşti nevinovăţia, nu vina. La lucrul acesta nu se gîndeşte nimeni.

Firma de contabilitate

O alegere deloc potrivită cu firea uţrei femei.
Apoi vine la noi cu povestca furtului... cu-tia fortată care nu avea nici un rost, după cuin ţi-am spus chiar atunci.
Şi care a fost rezultatul ? Domnul Baker a plătit o grămadă de bani pentru nişte lu-cruri furate. Miniaturile îi vor fi return domnişoarei Penn care le va vinde şi va cîştiga o mie de lire în loc de cinci sutc. Am făcut cîteva cercetâri discrete şi am aflat ciă afacerile nu-i merg prea binc... destul de în-doielnice. Şi mi-am zis : mătuşa şi nepoata sînt amîndouă implicate în această afacere.
—    Atunci nu 1-ai suspectat nici o clipă pc Norton ?
—    Mon ami ! Cu mustata aceea ? Un delincvent este ori perfect ras ori îşi lasâ o mustaţă ca lumea, ca să poată fi eliminată oricînd. Dar ce ocazie pentru isteala mademoiselle Penn... o femeie în vîrstă cu pielea alb-rozalie, cum ne-a apărut nouă ! Dar dacă s> dreaptă, dacă poartă nişte cizme mari, i.>i
schimbă culoarea feţei cu cîteva pete foarte puţin pronunţate şi... ca ultim efect car le încoroneze pe toate celelalte... adaugă citeva fire de par deasupra buzei... Ei. atunci ? .,0 femeie bărbătoasă", spune domnul   Wood şi ,,un bărbat în travesti'' spunem noi doi în acelaşi timp.
—    Chiar ea s-a dus ieri la Charlock Bay ?
—    Poţi fi sigur de asta. După cum îţi amin-teşti că mi-ai spus chiar tu, trenul a plecat de aici la unsprezece şi a ajuns la Charlock Bay la ora două. Trenul de întoarcere se de-plasează mai rapid — cel cu care am venit noi. Părăseşte Charlock Bay la patru şi cinci şi ajunge aici la şase şi cincisprezece. Bine-înţeles că miniaturile nu s-au aflat niciodată în casetă. Aceasta a fost fortată în mod artis-tic încă înainte de a fi împachetată. Made-moiselle Mary trebuia firma de contabilitate doar să găsească nişte fraieri care să cadă în plasa farmecelor ei şi să se erijeze în apărători. Numai că unul din-tre fraieri nu era fraier, ci... Hercule Poirot.
Nu mi-a prea plăcut ce se subînţelegea din afirmaţia lui, aşa că am adăugat repede :
—    Deci cînd spuneai că ajuti o persoană străină mă amăgeai cu bună ştiinţă.
—    Eu nu te amăgesc niciodată, Hastings. Te las doar să te auto-amăgeşti. Mă refeream la domnul Baker Wood, o persoană străină de tărîmurile acestea.
Fata i se întunecă :
—    Ah, cînd mă gîndesc la suprapreţul pe care am fost obligat să-1 plătesc în   mod

Migrene puternice

Acelaşi timp surpriza şi plăcerea de a ne revedea.

—  Vă rog, poftiţi înăuntru s-o vedeţi pe mătuşa mea, ne spuse.

Ne conduse într-o cameră din spate. O fe-meie în vîrstă ne ieşi în întîmpinare ; avea părul alb şi semăna ea însăşi cu o miniatură, cu pielea ei alb-rozalie şi ochii albaştri. în jurul umerilor destul de aduşi de bătrîneţe purta un şal dintr-o dantelă veche de o va-loare inestimabilă.

—  Să fie chiar marele Poirot în persoană ? întrebă pe un ton scăzut, dar încîntător. Mary mi-a povestit totul. Nu mi-a venit să cred. Şi chiar sînteţi dispus să ne ajutaţi ? Ce ne povăţuiţi să facem ?

Poirot o privi o clipă, apoi se înclina.

—  Mademoiselle Penn... efectul este încîntător. Dar cred că ar trebui totuşi să vă lăsaţi să crească mustaţa.

Domnişoara Penn tresări şi se dădu înapoi.

—     Ieri nu aţi deschis magazinul, nu-i aşa ?

—     Dimineată am fost aici. Mai tîrziu m-a apucat o migrenă şi m-am dus direct acasă.

—     Nu acasă, mademoiselle. Ca să vă însă-nătoşiti, v-ati gîndit să schimbaţi putin aerul, nu-i aşa ? Se pare că aerul din Charlock Bay e foarţe întăritor.

Mă luă de brat şi mă conduse spre uşă. Acolo se opri şi vorbi peste umăr.

—   Sper că vă dati seama, ştiu tot. Această mică... farsă... trebuie să înceteze.

în tonul lui se simţea o amenintare. Cu fata albă ca varul, domnişoara Penn încuviintă fără să scoată o vorbă. Poirot se întoarse spre fată :

—   Mademoiselle, spuse el gratios, sînteti tînără şi fermecătoare. Dar participarea dumneavoastră la o asemenea afacere neînsemnată vă va face ca tinereţea şi farmecul să dispară în dosul gratiilor... şi eu, Hercule Poirot, vă declar că ar fi mare păcat !

Apoi ieşi în stradă. L-am urmat complet dezorientat.

—   De la bun început, mon ami, m-a interesat. Cînd tînărul şi-a cumpărat un bilet doar pentru Monkhampton am văzut-o pe fată cum şi-a aţintit privirea asupra lui. Adică de ce ? Doar nu era tipul care să atragă atenţia unei femei prin simpla lui prezenţă fizică.
Cind am pornit cu autocarul, am avut sentimentul că ceva se va întîmpla. Cine 1-a văzut pe tînăr umblînd la bagaje ? Mademoiselle, nimeni altcineva decît mademoiselle, şi aminteşte-ti că ea şi-a ales acel loc... cu fata spre

Profetie

Poirot, în fine, să vină să-i pună lui asemenea întrebări ?
—    Nu vă mai pun nici o altă întrebare, monsieur, decît un singur lucru. Să-mi de-scrieţi femeia care a venit cu miniaturile. Nu era cumva tînără şi frumoasă ?
—    Nu, domnule, nici vorbă. O femeie înaltă, între două vîrste, cu părul argintiu, faţa pătată şi chiar o mustaţă care abia îi mi-jea. O sirenă ? Doamne fereşte !
—    Poirot ! am exclamat eu în timp ce ne îndepărtam. Mustaţă ! Ai auzit ?
—    Mulţumesc, Hastings, aud destul de bine.
—    Dar ce om neplăcut !
—    Intr-adevăr, nu prea manierat.
—    Păi eu zic că n-ar strica să punem mîna pe hot, am remarcat. Acum putem să-1 şi identificăm.
—    Cît de naiv po^i fi, Hastings ! Nu ai au-zit că există şi alibiuri ?
—    Crezi că hoţul are vreun alibi ? Poirot răspunse pe neaşteptate :
—    Sper din toată inima.
—    Problema ta, i-am spus, e că îţi plac lu-crurile complicate.
—    Aşa este, mon ami. Nu-mi place... cum să spun ?... pasărea care stă pe loc.
Profeţia lui Poirot se adeveri întru totui. Tovarăşul nostru de drum în costum maro se dovedi a fi un oarecare domn Norton Kane. Se dusese direct la hotelul „George" din Monkhampton şi îşi petrecuse acolo toată după-amiaza. Singura dovadă împotriva lui era aceea a domnişoarei Durrant care decla-rase că 1-ar fi văzut scoţîndu-şi bagajul din autocar în timpul prînzului.
— Ceea ce, în sine, nu este deloc un act necurat, spuse Poirot cu aer meditativ.
După această remarcă se cui'undă în tăcerc şi refuză să mai discute chestiunea, spunîn-du-mi, la insistenţele mele, că se gîndeşte la mustăţi în general şi că ar fi fost bine să i'ac şi eu acelaşi lucru.
Am descoperit însă că îl rugasc pe Joseph Aarons, cu care îşi petrecuse seara, să-' dea toate detaliile posibile despre domnul Baker Wood. De vreme ce locuiau la acelaşi hotel, exista posibilitatea de a ciuguli ceva infor-maţii. Ce o fi aflat Poirot, nu ştiu, căci nu a binevoit să-mi spună.
După cîteva discuţii avute la poliţie, Mary Durrant s-a întors la Ebermouth cu trenul de dimineaţă. Noi am luat prînzul cu Joseph Aarons şi după masă Poirot m-a anunţat că a  rezoîvat   chestiunea   impresarului   într-un