Foraje puturi

E o poveste lungă, dar... sînt sigur că nu avem nici o şansă să găsim pe cineva vi-novat, ar fi neîntemeiat. Dar există o altă faţă a lucrurilor despre care aş vrea sâ vor-besc. Vedeţi, sînt patru oameni care i-ar fi putut juca aceâstă festă bătrînului. Numai unul foraje puturi dintre ei e vinovat, iar ceilalţi trei au mîinile curate. Dar, chiar dacă adevărul ar ieşi la lumină, 'toţi trei ar rămîne acoperiţi de o umbră de suspiciune.
—    Ar fi bine să ne spuneţi toată istoria, a zis doamna Bantry.
—    Nu vreau s-o 'lungesc prea mult. dar nu pot trece peste începutul acestei poveşti. E vorba despre o afacere legată de o organi-zaţie germană secretă — Schwarze Hand — ceva asemănător cu organizaţia teroristă ita-liană, Camorra *. Contrabandişti şi terorişti. A apărut imediat după primul război şi luase mare amploare. Mulţi oameni au fost victi-mele acestei organizaţii. Autorităţile n-au re-
* Camorra — organizaţie teroristă secretă italia-na. î.şi are originile în Neapole, în anii 1830. Ope-raţiunile sale au iwais activităţi criminale de dife-rite f<'luri, ca jafuri, şantaje, tîlhării la drumul mare. La sfîrşitul anilor 1840, Camorra a cucerit o mare putere politicâ, dar apoi a pierdut terenul. în 1911, guvernul italian i-a aplicat o lovitură puter-nieâ. Totuşi, organizaţiâ  nu este încă lichidată.
uşit sâ intre în legătură cu ei pentru că îşi păstrau cu străşnicie secretele, a fost impo-sibil să găsească printre ei un trădător. în Anglia nu s-a auzit nimic despre această or-ganizaţie, dar în Germania a avut urmări groaznice. Pînă la urmă au fost descopenţi şi obligaţi să se împrăştie, graţie efortului unui bărbat, 'doctorul Rosen, care era pe atunci o figură bine cunoscută în şervieiul secret El a devenit membru al organizaţiei, a pătruns în cele mai secrete foraje puturi apa cercuri şi a fost cel care a contribuit la prăbuşirea lor. în urma aces-tui fapt, era mai înţelept să plece din Ger-mania, o vreme, pentru că se găsea chiar sub ochii lor. A venit în Anglia, adusese şi reco-mandări de la poliţia din Berlin. Chiar eu am avut o întrevedere personală cu el Era descurajat şi resemnat, nu se îndoia de ceea ce îl aştepta. „Mă vor găsi, Sir Henry. fără îndoială". Era un bărbat impunător, cu un cap frumos, o voce profundă, uşor guturală, care îi trăda originea.
„Totul e dinainte prevăzut, dar nu-i nimic, eu mă aştept la orice. Mi-am asumat acest risc atunci cînd m-am vîrît în afacere. Am făcut tot ce am foraje  putut. Organizaţia nu se va mai reface niciodată, dar mutţi dintre mem-brii ei sînt în libertate şi singura revanşă ar

Firma de contabilitate

O alegere deloc potrivită cu firea uţrei femei.
Apoi vine la noi cu povestca furtului... cu-tia fortată care nu avea nici un rost, după cuin ţi-am spus chiar atunci.
Şi care a fost rezultatul ? Domnul Baker a plătit o grămadă de bani pentru nişte lu-cruri furate. Miniaturile îi vor fi return domnişoarei Penn care le va vinde şi va cîştiga o mie de lire în loc de cinci sutc. Am făcut cîteva cercetâri discrete şi am aflat ciă afacerile nu-i merg prea binc... destul de în-doielnice. Şi mi-am zis : mătuşa şi nepoata sînt amîndouă implicate în această afacere.
—    Atunci nu 1-ai suspectat nici o clipă pc Norton ?
—    Mon ami ! Cu mustata aceea ? Un delincvent este ori perfect ras ori îşi lasâ o mustaţă ca lumea, ca să poată fi eliminată oricînd. Dar ce ocazie pentru isteala mademoiselle Penn... o femeie în vîrstă cu pielea alb-rozalie, cum ne-a apărut nouă ! Dar dacă s> dreaptă, dacă poartă nişte cizme mari, i.>i
schimbă culoarea feţei cu cîteva pete foarte puţin pronunţate şi... ca ultim efect car le încoroneze pe toate celelalte... adaugă citeva fire de par deasupra buzei... Ei. atunci ? .,0 femeie bărbătoasă", spune domnul   Wood şi ,,un bărbat în travesti'' spunem noi doi în acelaşi timp.
—    Chiar ea s-a dus ieri la Charlock Bay ?
—    Poţi fi sigur de asta. După cum îţi amin-teşti că mi-ai spus chiar tu, trenul a plecat de aici la unsprezece şi a ajuns la Charlock Bay la ora două. Trenul de întoarcere se de-plasează mai rapid — cel cu care am venit noi. Părăseşte Charlock Bay la patru şi cinci şi ajunge aici la şase şi cincisprezece. Bine-înţeles că miniaturile nu s-au aflat niciodată în casetă. Aceasta a fost fortată în mod artis-tic încă înainte de a fi împachetată. Made-moiselle Mary trebuia firma de contabilitate doar să găsească nişte fraieri care să cadă în plasa farmecelor ei şi să se erijeze în apărători. Numai că unul din-tre fraieri nu era fraier, ci... Hercule Poirot.
Nu mi-a prea plăcut ce se subînţelegea din afirmaţia lui, aşa că am adăugat repede :
—    Deci cînd spuneai că ajuti o persoană străină mă amăgeai cu bună ştiinţă.
—    Eu nu te amăgesc niciodată, Hastings. Te las doar să te auto-amăgeşti. Mă refeream la domnul Baker Wood, o persoană străină de tărîmurile acestea.
Fata i se întunecă :
—    Ah, cînd mă gîndesc la suprapreţul pe care am fost obligat să-1 plătesc în   mod

Masina rapida

Mod satisfăcâtor, aşa că ne puteam întoarce şi noi la Ebermouth oricînd doream.
—    De data asta însă. mon ami, nu mai luăm maşina ; ne întoarcem pe calea feratâ.
—    Ţi-e teamă să nu-ţi golească cineva bu-zunarele sau să nu dai iar peste vreo cuco-niţă nefericită ?
—    Ambele lucruri mi se pot întîmpla şi în tren, Hastings. Nu. mă grăbesc doar să ne in-toarcem la Ebermouth pentru a ne continua investigatiile asupra cazului nostru.
—    Cazul nostru ?
—    Desigur, mon ami. Mademoiselle Durrant a apelat la mine să o ajut. Faptul că acum problema se află în mîinile poliţiei nu înseamnă că eu mă pot spăla pe mîini. Am venit aici să-i fac un serviciu unui prieten vechi, dar nu doresc să se spună vreodată că Hercule Poirot a părăsit un străin aflat lanecaz !
Şi se ridică maiestuos de pe scaun.
—    Mi se pare că te-a interesat încă dina-inte, am remarcat eu cu fineţe. La oficiul de voiaj, cînd 1-ai zărit prima oară pe tînărul acela, deşi nu-mi pot imagina ce ţi-o fi atras atenţia la el.
—    Cum nu ştii, Hastings ? Mă mir. Mde, în cazul acesta o să rămînă micul meu^tecret.
înainte de plecare am avut o scurtâ convor-bire cu inspectorul de poliţie care se ocupa de acest caz. il interogase pe Norton şi i-a spus lui Poirot că nu i-a plăcut defel comportarea tînărului. Vociferase, negase şi pe deasupra se şi contrazisese în ce spusc
—    Dar cum i-a reuşit trucul hoţului pîn la urmâ, nu ştiu. mărturisi inspectorul. S-ar putea să-i fi dat mari'a unui complice care a dispărut cu vreo maşină rapidă. Dar asta e doar teorie. Trebuie sâ gâsim maşina şi compiiceie şi în felul acesta să clarificăm lucrurile.
Poirot încuviinţâ gînditor.
—    Crezi că aşa s-a intîmplat ? 1-am intre-bat, în timp ce ne ocupam locurile în trehi
—    Nu. mon ami, nu aşa s-au petrecut lu-crurile. Hoţul a lucrat mult mai inteligent decit cr<
—    Şi nu vrei să-mi spui şi rnie cum ?
—    Incâ nu. Ştii... e o slăbiciune de-a mea... îmi piace să păstrez secretul pîna la sfîrşit.
—    Şi sfîrşitul va veni curînd ?
—    Foarte curînd.
Am ajuns la Ebermouth puţin dupâ ora şase şi Poiiot s-a dus \inta ia magazinul ..Elizabeth Penn'. Era închis. dar Poirot a sunat şi Mary însăşi a venit să deschidă, faţa ei trâdînd în

Profetie

Poirot, în fine, să vină să-i pună lui asemenea întrebări ?
—    Nu vă mai pun nici o altă întrebare, monsieur, decît un singur lucru. Să-mi de-scrieţi femeia care a venit cu miniaturile. Nu era cumva tînără şi frumoasă ?
—    Nu, domnule, nici vorbă. O femeie înaltă, între două vîrste, cu părul argintiu, faţa pătată şi chiar o mustaţă care abia îi mi-jea. O sirenă ? Doamne fereşte !
—    Poirot ! am exclamat eu în timp ce ne îndepărtam. Mustaţă ! Ai auzit ?
—    Mulţumesc, Hastings, aud destul de bine.
—    Dar ce om neplăcut !
—    Intr-adevăr, nu prea manierat.
—    Păi eu zic că n-ar strica să punem mîna pe hot, am remarcat. Acum putem să-1 şi identificăm.
—    Cît de naiv po^i fi, Hastings ! Nu ai au-zit că există şi alibiuri ?
—    Crezi că hoţul are vreun alibi ? Poirot răspunse pe neaşteptate :
—    Sper din toată inima.
—    Problema ta, i-am spus, e că îţi plac lu-crurile complicate.
—    Aşa este, mon ami. Nu-mi place... cum să spun ?... pasărea care stă pe loc.
Profeţia lui Poirot se adeveri întru totui. Tovarăşul nostru de drum în costum maro se dovedi a fi un oarecare domn Norton Kane. Se dusese direct la hotelul „George" din Monkhampton şi îşi petrecuse acolo toată după-amiaza. Singura dovadă împotriva lui era aceea a domnişoarei Durrant care decla-rase că 1-ar fi văzut scoţîndu-şi bagajul din autocar în timpul prînzului.
— Ceea ce, în sine, nu este deloc un act necurat, spuse Poirot cu aer meditativ.
După această remarcă se cui'undă în tăcerc şi refuză să mai discute chestiunea, spunîn-du-mi, la insistenţele mele, că se gîndeşte la mustăţi în general şi că ar fi fost bine să i'ac şi eu acelaşi lucru.
Am descoperit însă că îl rugasc pe Joseph Aarons, cu care îşi petrecuse seara, să-' dea toate detaliile posibile despre domnul Baker Wood. De vreme ce locuiau la acelaşi hotel, exista posibilitatea de a ciuguli ceva infor-maţii. Ce o fi aflat Poirot, nu ştiu, căci nu a binevoit să-mi spună.
După cîteva discuţii avute la poliţie, Mary Durrant s-a întors la Ebermouth cu trenul de dimineaţă. Noi am luat prînzul cu Joseph Aarons şi după masă Poirot m-a anunţat că a  rezoîvat   chestiunea   impresarului   într-un

A kiss is still a kiss.

Big kerfuffle over some high school yearbook photo in Joisey that showed two guys getting their smooch on. Someone blacked it out so as not to "offend" parents, but others got offended because of that yada yada apology whatever. SOP. But I hope I'm not the only one to puzzle over this: "the yearbook is filled with pictures of heterosexual couples kissing."

WHY? Why have public schools gotten into the business of helping our kids hook up? Yes, it'll happen anyway, sure, but whose bright idea was it that the schools should encourage it with dances, voting on "hottest date," yearbooks stuffed with smoochy photos, etc.?

Gay or straight, romance shouldn't be the fourth R.

Lunchtime funny.

I've been looking through old posts for ideas and whatnot and ran across this. Some of my long-time readers may be amused. Please note that Gerry commented THREE YEARS after the post went up.

Sometimes it seems that everything on the intertubes has happened simultaneously. One second ago, last week, 2004 -- what's the difference really? Or it could be the new drugs I'm taking. ~shrug~